Cristina Spătar a trecut printr-o perioadă grea a vieţii sale, după ce a divorţat de soţul ei, cu care are doi copii. Dar vedeta a încheiat acest capitol al vieţii sale şi a mers înainte. S-a cuplat cu Tibi Vărzaru, antrenorul de fitness al vedetelor de la noi, dar şi fostul iubit al fiicei lui Vadim, un bărbat mai tânăr ca ea.
Idila a durat doar câteva luni, iar Cristina Spătar a redevenit, oficial, singură. Recent, a postat pe contul personal de socializare o fotografie care lasă loc de interpretări. Cântăreaţa apare alături Mircea, fratele Alinei Eremia.
Cei doi se află în Delta Dunării şi se plimbă cu parca. Sunt foarte apropiaţi, iar cântăreaţa a postat şi câteva emoticoane cu inimioare. Astfel că nu este exclus ca între Cristina şi Mircea să se înfiripe o poveste de dragoste. Mai ales că este cunoscut faptul că artistei îi plac relaţiile cu băieţi mai tineri.